Oglinda vieţii

Deseori ne reîntâlnim cu eterna confruntare din viaţa noastră cotidiană: lupta cu eu-l din oglindă. Niciodată nu stăm să ne gândim cât ne influenţează părerea o oglindă, o simplă oglindă plasată pe un perete în baie, lângă sifoner sau în dormitor. Sau reflecţia noastră, pe care o vedem în fiecare zi, în toate ferestrele sau obiectele reflective. Ne luăm scurt timp la dispoziţie, din programul nostru încărcat, şi ne uităm ce se vede greşit [logic, din punctul nostru de vedere sau ... ] un fir rebel, cămaşa ne încheiată, fusta mai scurtă la un capăt şi tot aşa … dar niciodată nu stăm şi să ne analizăm greşelile create de noi înşine.

Suntem atât de obsedaţi de timpul care trece pe lângă noi cu o repeziciune atât de mare, încât nu stăm să ne gândim la acţiunile rezultante în urma deciziilor noastre. Iar partea şi mai proastă este că noi nici măcar nu ne dăm seama, deseori, dacă am făcut-o vre-o greşeală prin decizia luată, iar apoi pentru a reface o greşeală … nici nu se mai pune vorba. Timpul nu ne permite, atât cât şi orgoliul.

Acum revin la ce am zis, la “sau-ul” acela de mai sus dintre paranteze, adesea, tindem să fim influenţaţi de diverşi indivizi. Ne-om trage noi din maimuţă şi poate suntem egali, dar deja e prea de tot! Noi toţi, vrem nu vrem, ne luăm propriile* decizii, influenţaţi de alegerile [sau părerile] altora. Treaba aceasta se întâmplă de la început, de când cu Adam şi Eva, şi cu toţi ştim povestea şi cum s-a sfârşit**. Încercăm, perseverăm, suntem geniali, dar întotdeauna … INTODEAUNA, vom trage cu urechea altcineva,. Cu intenţie sau fără intenţie… gestul o sa fie făcut.

De ce facem asta? Probabil exista o explicaţie, dar pana la un moment contrar, rămâne doar părerea mea. Eu, ca toată lumea, s-ar putea sa mă simt in minoritate, din cauza vre-unui defect de-al meu, iar acesta poate sa fie mai mult decăt unul singur. Ascultând la opinia altuia, văzând un altfel de individ, încercând sa reproduc de la el/ea ce nu am eu, mă simt mai bine, nu mai o sa mă simt in minoritate. Trasul cu urechea la altcineva, poate sa însemne pentru o persoana mai mult decât înseamnă pentru mine si pentru tine. In orice cultura, o sa observi, cum din fiecare parte, se influenţează cate puţin. Se fura cunoaştere si putere … iar pur si simplu, prin cunoaştere, ai şi putere.

Sfatul meu este sa ne uitam mai mult la noi înşine, sa ne privim mai mult in oglinda si sa ne îndrăgim mai mult, măcar acum cat suntem in floarea vieţii. Noi cu noi înşine, ar trebui sa fim egoişti, ar trebui sa aruncam la gunoi, tot ce ni se pare greşit si sa ne zâmbim eu-ului nostru, care o sa ne zâmbească înapoi, sa nu mai ne gândim ca am parul prea scurt, ochii prea apropiaţi, picioarele prea lungi: suntem perfecţi! Deşi şi facem o greşeală, este greşeala noastră, iar orice greşeală, poate fi reparata. Deşi şi timpul trece repede, e doar un timp. Sensibilitatea vieţii se poate compara cu sensibilitatea fluturelui: îl atingi, frumuseţea ii este distrusa, in schimb, daca te atingi pe tine însuti, înfloreşti. O simpla oglinda, poate fii oglinda care îţi deschide ochii, oglinda vieţii.

* – nu exista decizie proprie, cel puţin nu in contextul scris de mine mai sus.
** – de fapt, acea poveste, inca mai continua: noi suntem rezultatele.

~ de Cetinel Carina pe iunie 9, 2008.